Domeniul industrial este un domeniu vast, complex și care presupune asumarea unor riscuri atât din partea angajatorilor, cât și din partea angajaților. Acest domeniu presupune lucrul în condiții dificile, uneori chiar periculoase, dacă nu sunt respectate anumite norme de siguranță. Pe lângă condițiile impuse fiecărui subdomeniu în parte, o presiune externă care se află constant pe umerii companiilor este indusă de echipamentele de protecție și uniformele de lucru.

Desigur, există mai multe posibilități pentru a oferi angajaților vestimentația adecvată, dintre care amintim achiziționarea completă a echipamentului de lucru sau închirierea vestimentației de lucru de la un furnizor autorizat. Ambele opțiuni sunt disponibile companiilor din România și fiecare companie poate alege soluția cea mai optimă pentru nevoile sale.

Unul dintre principalele beneficii atunci când dorești să optezi pentru închirierea echipamentelor de lucru sunt ședințele de consultanță înainte de semnarea contractului. Lindstrӧm oferă ședințe de consultanță tuturor persoanelor interesate de serviciile de management textil înainte de semnarea contractului. Specialiștii noștri sunt pregătiți să ofere sfaturi și sugestii tuturor partenerilor lor, iar comanda se plasează abia după discuția finală în care se decid exact obiectele vestimentare necesare și numărul acestora.

Ce se întâmplă la nivel global pe piața echipamentelor de închiriat în domeniul industrial?

Conform unui raport publicat de Market Watch, Rental Uniforms or Workwear Market, se anticipează o creștere semnificativă pentru perioada 2022 – 2029. În urma analizei și a strategiilor implementate de companiile specializate în managementul serviciilor de management textil se preconizează o creștere destul de mare din partea clienților și a potențialilor clienți.

La nivel european, echipamentele și uniformele de lucru valorează aproximativ 2.7 miliarde de Euro. Există o delimitare în funcție de purtătorii uniformelor, aproximativ 85% dintre uniforme sunt purtate de bărbați și restul de 15% sunt destinate femeilor. Dacă luăm în considerare creșterea din ultimii ani și studiile publicate de CBI (înființat de Ministerul Afacerilor Externe Olandeze) putem observa o creștere medie de 4.8% pe an. De asemenea, datorită proceselor existente și a distribuției actuale, țările europene vestice sunt considerate mai bine organizate în comparație cu țările din Europa de Est. Acest fapt se datorează unei mai bune organizări și standardizări a proceselor, logisticii și oferirea de servicii în general.

Ce cred clienții noștri din domeniul industrial despre serviciile Lindstrӧm?

Valvetek este o companie care activează în domeniul industrial și are ca și principal domeniu de activitate producția supapelor. Materialul principal din care sunt confecționate produsele Valvetek este oțelul inoxidabil, oțel carbon și aliaje. Misiunea Valvetek este îmbunătățirea tehnicii de producție pentru a asigura și oferi cele mai înalte standarde de calitate clienților săi.

În continuare, vrem să vă prezentăm o scurtă discuție pe care am avut-o cu cei de la Valvetek și care sunt motivele pentru care au ales să colaboreze cu Lindstrӧm pentru partea de închirierea uniformelor de lucru.

Vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre compania dumneavoastră.

Compania se ocupă cu producția supapelor, iar noi activăm pe piața din România din anul 2003. În prezent, avem 44 de angajați și ne dorim să ne dezvoltăm în continuare.

Care au fost principalele probleme întâmpinate cu privire la uniformele de lucru ale angajaților? Cum ați decis să apelați la serviciile de închiriere echipamente de lucru? 

Probleme majore nu pot să zic că am avut, uneori s-a întâmplat să nu avem schimburi curate pentru câțiva angajați, dar acestea s-au rezolvat destul de repede. Am decis să apelăm la serviciile Lindstrӧm din motive de siguranță. Ne-am dorit că angajații noștri să nu-și mai spele uniformele acasă, ci să fie spălate într-un mediu profesionist. Ulterior, am observat că uniformele erau livrate la timp, curate și am realizat că a fost o decizie potrivită atât pentru business cât și pentru angajați.

De cât timp folosiți serviciul Lindström și care au fost principalele beneficii ale serviciului de închiriere echipamente de lucru pentru companie? 

Folosim serviciul de închirieri echipamente Lindstrӧm din anul 2019. Principalele beneficii pe care le-am observat au fost stimularea angajatilor, protejarea lor și a familiilor lor, deoarece aceștia nu mai merg cu uniformele murdare acasă și nu-i mai supun la riscuri pe cei dragi. În același timp, am observat că economisim lunar costuri de achiziționare a echipamentelor de protecție și a uniformelor de lucru, costuri pe care putem să le direcționăm spre alte zone de dezvoltare.

Care este feedback-ul angajaților cu privire la serviciul Lindström? Se simt în siguranță și confortabil datorită faptului că au echipamente profesionale curățate igienic în fiecare zi?

Angajații sunt foarte multumiți că nu mai trebuie să ducă acasă echipamentele de lucru foarte murdare. În același timp, acum nu se mai simt stresați că ar putea să le uite acasă. De multe ori s-a întâmplat ca angajații să uite uniformele de lucru acasă, deoarece le duceau pentru a fi spălate, și dimineața fiind grăbiți, le mai uitau acasă. Acum nu mai avem astfel de probleme, iar starea generală a colegilor s-a schimbat, putem observa că acum sunt mai relaxați ca înainte.

Apelează și tu la un serviciu de închiriere a uniformelor de lucru pentru a avea un mediu de lucru sigur, dar și pentru a oferi un aspect unitar companiei tale. Lindström pune la dispoziția clienților o colecție de uniforme de lucru pentru diferite industrii precum: prelucrarea produselor alimentare, retail, HoReCa, administrarea și întreținerea proprietăților imobiliare, ateliere industriale și mecanice. De asemenea, există posibilitatea personalizării uniformei de lucru conform nevoilor companiei, fără a face rabat de la calitate. Mai mult, Lindstrӧm a dezvoltat eLindström, un serviciu online pentru clienți cu ajutorul căruia poți explora gama de produse, plasa comenzi şi gestiona serviciile de echipamente de lucru 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână.

Articole cu subiect asemănător